Arhiva pentru luna: noiembrie, 2017

Probabil ați observat că de multe ori momentele plăcute cu adevărat au loc atunci când nu le planificăm în detaliu, când nu așteptăm prea mult de la o anumită ocazie, ele vin spontan și ne surprind. Când însă punem totul la punct și ne reasiguram de câteva ori că lucrurile sunt sub control, orice mică diferență dintre ceea ce am planificat și noua realitate ne face să ne panicăm și ne strică starea de bine.

Atunci când intrăm într-o nouă relație, fiecare dintre noi avem tendința să îi acordăm celuilalt o mai mare sau mai mică importanță pentru viața noastră. Când avem sentimentul că persoana din fața noastră este capabilă să ne îndeplinească o serie de nevoi, există  tendința să mergem înspre aceasta, poate uneori cu pași accelerați.

De exemplu într-o relație de cuplu se întâmplă cel mai frecvent acest lucru. Partenerii, dornici de iubire, proiectează în perioada îndrăgostirii

o serie de calități persoanei cu care au intrat într-o relație, calități ce sunt menite să le îndeplinească toate dorințele de până atunci, desigur asta se petrece adesea în mod inconștient.

Pe moment ei își oferă unul altuia aprecierea și atenția de care au nevoie și se simt împliniți însă în timp, când se cunosc mai bine află că cel de alături nu este așa cum și l-au imaginat și toate detaliile noi pe care începe în sfârșit să le vadă i se par nemulțumitoare sau chiar de nesuportat. De ce se întâmplă așa? Una din explicații este legată de așteptările mari pe care persoana și le face, în aceste condiții dezamăgirea apare în mod automat!

 Cum să nu ne mai facem așteptări prea mari?

După cum spuneam, aceste așteptări apar adesea în mod inconștient dar este util să înțelegem proveniența lor. De ce unii oameni își spun speranța în oricine le da puțin mai multă atenție (decât primiseră până atunci) și de ce alții pot fi mai rezervați și astfel pot face alegeri mai potrivite (pe termen lung) pentru ei înșiși? Pentru a răspunde la această întrebare aș dori să mă folosesc de o metaforă și anume metafora „vasului de iubire”. 

Atunci când noi avem constant în viață noastră persoane care să ne alimenteze stima de șine și să ne îndeplinească nevoile de iubire și apreciere, putem spune că vasul nostru este plin. Când însă ne simțim singuri și lipsiți de resurse, vasul este gol și suntem vulnerabili la orice pare a fi „iubire”/aprecieze. Ne punem toate bazele în persoana nou cunoscută și suntem pregătiți să oferim și noi totul la rândul nostru. Astfel, fără să vrem, ajungem de fapt să punem presiune pe acea persoană și uneori să o alungăm din viața noastră, prin această atitudine.

Dar ce putem face când totuși aceste persoane care să ne accepte necondiționat și să ne îndeplinească nevoile nu mai sunt prezente în viața noastră sau poate nu au fost niciodată?

 Ceea ce putem face cu adevărat în această situație este să ne oferim noi înșine ceea ce avem nevoie, astfel încât atunci când intrăm într-o relație să ne creștem împreună iubirea și nu să ne sufocăm reciproc. Cum putem face asta?

Ingijindu-ne de noi înșine, de trupul și sufletul nostru, fiind mai atenți la valorile noastre morale și fiind în general corecți cu noi înșine, astfel încât să nu fim nevoiți să facem compromisuri.

În terapie oamenii îmi mai zic: „Am multă iubire de oferit” și mă gândesc adesea: „Dar ce-ar fi dacă ți-ai oferi ție însuți pentru început toată această grijă și iubire?” Aveți deci grijă de voi, nu în mod egoist ci într-un mod prin care să creșteți și să începeți să oferiți și altora atunci când vă simțiți pregătiți!